Firul Ariadnei

Povestea mea

Autorul la masa de lucru tinand in mana un gherghef brodat manual

Povestea mea

Din dragoste pentru frumos. . .

Minunată femeie a fost bunica mea, pricepută atât la treburile casei, cât și la tot ce însemna lucru manual popular: cosea, țesea, împletea! Am crescut pe lângă ea și mi-am antrenat ochiul cu tot ce o vedeam făcând. Iar când am mai crescut puțin, mi-am antrenat și mâinile. Avem numai 3 ani când bunica mi-a pus în mână ac, ață și câteva resturi de materiale textile, iar eu am început să cos hăinuțe pentru păpuși. Astfel mi-am pus creativitatea în joc de mică. Mai ales la țară, înconjurată de natură și flori, pot să spun că am avut inspirație din abundență.

Apoi timpul a trecut și m-am prins în dansul vieții, până în anul 2020. Când cu toții ne-am trezit cu o grămadă de timp liber, cu care nu știam ce să mai facem. Și așa mulți am redescoperit ce ne place să facem cu adevărat. Eu m-am reorientat către meșterit, doar că de data aceasta am vrut să încerc ceva nou: broderia manuală. A fost dragostea la prima împunsătură de ac!
Primele gherghefuri pe care le-am cusut, le-am dăruit persoanelor cele mai dragi din viața mea. Feedback-ul primit a fost îmbucurător, așa că am decis să nu mă opresc doar la atât, și am continuat să brodez și să prezint lumii creațiile mele. Apoi am început să primesc ici colo câte o comandă de la cunoștințe. Oameni care își doreau să dăruiească celor dragi cadouri unice, de suflet, apelau la mine ca să creez o amintire de neuitat.
Fast forward până în anul 2023, când am avut o nouă realizare: oricât de mult mi-ar plăcea să brodez, fiind o activitate migăloasă, iar timpul tot mai limitat, nu voi reuși să acopăr toate comenzile pe care mi-aș dori să le preiau. Și atunci în mintea mea a început să prindă aripi o idee la care mă tot gândeam de ceva vreme: cum ar fi să împărtășesc cunoștințele mele cu cei care își doresc să învețe să brodeze?

Astfel a luat naștere ideea de a lansa un kit de broderie care să cuprindă tot ce e necesar pentru a învăța această deosebită îndeletnicire: materialele propiu zise, materiale explicative, dar mai ales, materiale video unde explic pas cu pas tot ce fac si cum fac. Feedback-ul celor din jur a fost din nou unul pozitiv și astfel am realizat primele seturi creative de broderie, pe care le puteți găsi aici.

Aventura mea în lumea broderiei manuale nu se oprește aici. Am creat și o comunitate de suport pentru iubitorii de frumos, un grup online unde împărtășim idei, ne inspirăm și ne susținem reciproc. Găsiți aici grupul Brodăm cu drag.

Iar dacă vă întrebați de unde vine numele Firul Ariadnei și la ce se referă, vă las povestea în rândurile ce urmează.

Mitul lui Tezeu

Povestea Firului

Ariadna era fiica regelui Minos al Cretei, cel căruia vestitul sculptor şi arhitect Dedal îi construise un labirint în care să poată fi închis Minotaurul – o creatură fabuloasă, pe jumătate om, pe jumătate taur.
După ce cretanii lui Minos au învins Atena, învingătorul și-a obligat învinsul să trimită periodic câte şapte tineri atenieni şi şapte fecioare spre a fi daţi pradă Minotaurului. Când a venit rândul celei de-a treia serii de sacrificaţi, Tezeu, fiul regelui Egeu al Atenei, s-a alăturat tinerilor trimişi spre sacrificare şi a promis să-l răpună pe Minotaur.
Ariadna s-a îndrăgostit de Tezeu și i-a dăruit acestuia un ghem al cărui fir avea să îl urmeze prin labirint și să îi arate calea de întoarcere, odată ce Minotaurul a fost răpus.

Acesta este firul Ariadnei, iar expresia a ajuns să desemneze în prezent o soluţie ingenioasă şi neaşteptată, pe care ţi-o oferă cineva ca să te scoată din impas. La fel cum Ariadna l-a ajutat pe Tezeu să iasă din situația critică, așa și eu îmi doresc să scot din impas pe cel ce caută un cadou unic și inedit, pentru sine sau pentru persoana dragă.
Firul Ariadnei a luat naștere în momentul în care am vrut să ofer cadouri deosebite celor dragi, dar ce găseam pe piață nu mă mulțumea. Totul mi se părea comercial, fără acel strop de suflet care să-i transmită celui drag: te iubesc, te prețuiesc, iată un cadou care să-ți aducă mereu aminte de acest lucru.

Acesta este firul Ariadnei, iar expresia a ajuns să desemneze în prezent o soluţie ingenioasă şi neaşteptată, pe care ţi-o oferă cineva ca să te scoată din impas. La fel cum Ariadna l-a ajutat pe Tezeu să iasă din situația critică, așa și eu îmi doresc să scot din impas pe cel ce caută un cadou unic și inedit, pentru sine sau pentru persoana dragă.
Firul Ariadnei a luat naștere în momentul în care am vrut să ofer cadouri deosebite celor dragi, dar ce găseam pe piață nu mă mulțumea. Totul mi se părea comercial, fără acel strop de suflet care să-i transmită celui drag: te iubesc, te prețuiesc, iată un cadou care să-ți aducă mereu aminte de acest lucru.

Produsele noastre